Petre Jitariu (n. 11 mai 1905, Giuleşti, jud. Suceava – 30 iunie 1989, Iaşi) – fiziolog, profesor universitar, iniţiator al şcolii româneşti de biomagnetism.

A urmat cursurile şcolii primare din satul natal şi apoi cele gimnaziale şi liceale la Fălticeni, la Liceul „Nicu Gane“, susţinând bacalaureatul în 1924. În 1929 a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Secţia de Ştiinţe Naturale, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. În 1930 şi-a început activitatea didactică, în calitate de asistent la Catedra de Fiziologie generală şi comparată, de la aceeaşi facultate. În 1938, şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale la Universitatea din Iaşi, cu o teză privind fiziologia ficatului, iar apoi, în perioada 1938-1939, şi-a desăvârşit specializarea în domeniul fiziologiei animale la Universitatea din Göttingen (Germania) sub îndrumarea renumiţilor fiziologi H. Rein, E. Lehnartz şi R. Pohl. În 1947 a devenit profesor titular la Catedra de Fiziologie animală de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, predând cursuri de fiziologie animală comparată şi ecologică până în 1975, când a devenit profesor consultant.

Paralel cu activitatea didactică, a desfăşurat şi o bogată activitate organizatorică şi de coordonare a învăţământului biologic şi a cercetării ştiinţifice. Astfel, a fost decan al Facultăţii de Ştinţe Naturale-Geografie (1954-1967). In această perioadă, prin efortul său, s-a realizat un nou local al facultăţii, s-a amenajat noua Grădină Botanică din Iaşi, s-a înfiinţat Staţiunea de Cercetări Biologice, Geologice şi Geografice „Stejarul“ de la Pângăraţi-Neamţ (1956), la care a fost director până în 1960, devenită în prezent Staţiunea „Petre Jitariu“ de la Potoci-Neamţ, precum şi înfiinţarea Centrului de Cercetări Biologice Iaşi (1968), al cărui director a fost în perioada 1968-1977 (în prezent, Institutul de Cercetări Biologice Iaşi). La aceste instituţii a întemeiat o recunoscută şcoală de fiziologie animală, cu numeroşi colaboratori, deschizând noi direcţii de cercetare în domenii ca: biomagnetism, fiziologie ecologică, fiziologia animalelor acvatice, biologie celulară şi moleculară, biomembranologie, biofizică.

A adus valoroase contribuţii ştiinţifice, publicând peste 135 de lucrări ştiinţifice în ţară şi în străinătate. Împreună cu colaboratorii, a obţinut o serie de brevete de invenţie şi inovaţie.

A fost ales membru al Academiei Române (1974), fiind iniţial secretar al Filialei din Iaşi şi apoi preşedinte al acesteia (1974-1989). De asemenea, a fost membru a numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate şi i s-au decernat multiple titluri onorifice, diplome, ordine şi medalii. Şi-a continuat activitatea până în ultima clipă, când a încetat din viaţă la 30 iunie 1989.