„… chiar de la întemeierea ei, Universitatea din Iaşi a simţit nevoia de a se încadra în istorie, de a-şi însuşi spiritul istoriei pentru a-şi aprofunda specificul şi a răspunde mai eficient funcţiilor sale.” Acad. prof. univ. dr. Gheorghe Platon

O istorie a Universităţii din Iaşi ne poartă prin lecţiile manualului de istorie a românilor, încă din secolul al XVI-lea. Dacă, în general, existenţa unei universităţi este legată de contextul istoric, în România Universitatea din Iaşi a avut de multe ori rolul de creatoare de istorie. În secolul al XVII-lea, de exemplu, universitatea a fost un adăpost al culturii bizantine; mai târziu a fost unul dintre cei mai importanţi factori ai răspândirii limbii române şi ai culturii autohtone; după înfiinţarea sa ca prima instituţie de învăţământ superior modern a României, universitatea a furnizat statului cei mai importanţi gânditori şi actori în viaţa publică pentru ca, în perioada comunismului, să menţină viu spiritul umanist.

•          1563 – Domnitorul Moldovei, Despot-Vodă, înfiinţează la Cotnari, lângă Iaşi, un Colegiu (Schola Latina), cu un program şcolar conceput pe 5 ani. Se studia, în principal, limba latină, apoi retorica şi dialectica.

•          1640 – Vasile Lupu fondează Colegiul de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi, în care cursurile se predau în limba latină; Colegiul de la Iaşi a devenit unul dintre principalele focare de cultură într-o arie dominată de Islam, în perfect sincronism profesional şi pedagogic cu academiile similare din Germania sau Italia. În această perioadă, la Iaşi se tipăreşte prima carte în limba română.

•          1714 – Se înfiinţează Academia Domnească din Iaşi; în perioada economică dificilă a domniilor fanariote, ştiinţele şi învăţăturile înalte continuă să progreseze în Moldova, limba română începând să fie din ce în ce mai folosită. Academia din Iaşi serveşte la definirea şi afirmarea identităţii româneşti, întreţinând forţa de rezistenţă împotriva opresiunii otomane.

•          1835 – La Iaşi se înfiinţează Academia Mihăileană  (după numele domnitorului Mihail Sturza). Erau susţinute cursuri de istorie, filosofie, drept, teologie, chimie, matematică, inginerie, agronomie, arhitectură. Întemeierea şi funcţionarea Academiei Mihăilene, înfiinţarea primelor facultăţi – de Drept şi Filosofie, dar mai ales transformările profunde survenite la nivel politic (Unirea Principatelor Române din 1859), au pregătit fondarea Universităţii din Iaşi.

•          1860 – La Iaşi se înfiinţează prima Universitate modernă din România. Potrivit decretului de înfiinţare din 26 octombrie 1860, Universitatea din Iaşi se constituie ca formă instituţională bine definită şi ca simbol al identităţii unei naţiuni. Celor trei facultăţi (Drept, Filosofie şi Teologie) care au format nucleul acestui aşezământ educaţional şi cultural de prim rang, li s-au adăugat altele, cu scopul de a veni în întâmpinarea necesităţilor specifice unei  societăţi în perpetuă transformare.

Biblioteca universităţii

Biblioteca universităţii

•          1897 – Se inaugurează Palatul Universitar, construit timp de patru ani. Clădirea, impresionantă prin monumentalitate, se înscrie în canoanele stilului eclectic francez şi capătă o valoare de simbol atât pentru comunitatea locală, cât şi pentru întreaga spiritualitate românească.

•          Până la Primul Război Mondial şi apoi, în perioada interbelică, Universitatea din Iaşi  s-a ridicat la nivelul instituţiilor europene similare, atât din punct de vedere al administrării şi organizării, cât şi al programelor didactice. Au fost consolidate şcolile ştiinţifice, au fost formaţi savanţi de prestigiu (precum Gr. Cobălcescu, A.D. Xenopol, Gh. Brătianu, Al. Phillippide etc.) şi generaţii întregi de specialişti.  În acelaşi timp, impactul activităţii sale se simţea şi la nivelul societăţii, a cărei viaţă era puternic influenţată de intelectualii universitari: cele mai luminitate minţi ale universităţii participau la viaţa publică şi deţineau funcţii importante în stat.

•          După al doilea Război, regimul democraţiei populare obligă universităţile să promoveze o educaţie în spirit comunist. Ideologia comunistă a adus schimbări radicale în modul de funcţionare şi administrare a Universităţii din Iaşi ca, de altfel, în întreg învăţământul superior din ţară.  Numeroase discipline au fost cenzurate sau eliminate, au avut loc epurări masive la facultăţile cu caracter umanist, libertatea academică a fost restricţionată, în timp ce toate activităţile au fost ghidate sau verificate de organisme ale singurului partid politic existent. Cu toate acestea, istoricii perioadei susţin că, în ciuda măsurilor radicale, tradiţia umanistă şi ştiinţifică a universităţii ieşene nu a putut fi anihilată, disciplinele impuse oficial fiind „audiate, dar nu şi ascultate” (Gh. Platon). Relaţiile de colaborare menţinute cu universităţile din lumea liberă – cum erau cele din Louvain şi Freiburg – au susţinut speranţa şi spiritul liber în universitate.

•           Căderea regimului totalitar în 1989 deschide noi perspective învăţământului şi educaţiei în România. Redefinirea sistemului universitar a fost radicală şi a cuprins toate domeniile: structura organizatorică, programa de studii, sistemul de comunicare, resursele umane. Autonomia universitară şi libertatea decizională au condus Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” spre ceea ce este astăzi: una din cele mai performante universităţi din Romania, un real standard pentru excelenţă în cercetare şi flexibilitate didactică.