Ioan Gheorghe Savin (1885 – 1973) face parte din rândul celor mai mari profesori de teologie ai Bisericii Ortodoxe Române, dar şi din rândul reprezentanţilor de seamă ai culturii şi spiritualităţii româneşti. S-a remarcat atât ca profesor la Facultăţile de Teologie din Chişinău, Iaşi şi Bucureşti, cât şi ca autor a numeroase cărţi, studii şi articole, dintre care foarte multe unice în felul lor, prin noutatea informaţiei şi modul de abordare. Domeniul pe care l-a reprezentat cu strălucire, după profesorul şi mitropolitul Irineu Mihălcescu, a fost apologetica, despre care el însuşi afirmă că, folosind „armele raţiunii”, oferă Teologiei acel „preambulum fidei” care „ne deschide uşa spre tainicul sanctuar al revelaţiei”. Ea nu utilizează „alte căi şi nici alte metode decât cele pe care le oferă raţiunea” şi le foloseşte „ştiinţa, ca şi filosofia” ( Apologetica , vol. II, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2003, p. 716 ).

Înzestrat cu o minte ageră şi dispunând de o mare erudiţie, dar şi de o bogăţie de informaţii dintre cele mai diverse, profesorul Ioan Gh. Savin a elaborat o operă impresionantă, atât calitativ, cât şi cantitativ. A abordat totdeauna probleme dintre cele mai actuale pentru perioada în care a scris, lucrările sale înscriindu-se, de regulă, pe linia apărării valorilor religios-morale, în general, şi creştine în special. A fost preocupat, cu preponderenţă, de asemenea, de dialogul între religie şi ştiinţă, religie şi cultură etc. A publicat, între altele, „Cursul de Apologetică” pentru studenţii teologi (1935), cu anexele „Fiinţa şi originea religiei” (1937), „Existenţa lui Dumnezeu. Proba ontologică” (1940) şi „Probele cosmologică şi teologică” (1943). Totodată, a publicat nenumărate cărţi, cum ar fi „Cultură şi religie” (1927), „Filosofia şi istoria ei” (1927), „Iconoclaşti şi apostaţi contemporani” (1932), „Creştinismul şi viaţa” (1935), „Creştinism şi comunism” (1938), „Ştiinţa şi originea religiei” (1937), „Creştinismul şi gândirea contemporană” (1940), „Ce este Ortodoxia?” (1942), „Teologie şi istorie” (1943), „Creştinismul şi cultura română” (1943) etc.

Fiind autorul unor studii incomode pentru regimul comunist, cum ar fi „Bolşevism şi creştinism”, „Bolşevismul şi religia”, „Antihrist”, în anul 1948 a fost pensionat forţat, iar apoi arestat între anii 1950-1956.


Pr. prof. univ. dr. Nicolae Achimescu