Ioan Strat (născut în anul 1836 la Roman), profesor universitar de economie politică în cadrul Universității din Iași între 1860 și 1862. Studii secundare în țară sub îndrumarea unui educator german din Heidelberg, studii superioare în drept în Germania, la Heidelberg și Berlin, în perioada 1855 – 1859, încheiate cu titlul de doctor obținut în ultimul an de facultate.

Primul rector al Universității din Iași, primul șef de catedră universitară de economie politică, primul decan al Facultății de Drept (toate acestea la doar 24 de ani), ministru de finanțe și diplomat, Ioan Strat se înscrie între personalitățile complexe care au contribuit la fondarea instituțiilor publice din statul constituit după anul 1859.

Ioan Strat a contribuit la afirmarea economiei politice în cadrul științelor, la antrenarea studenților în asimilarea cunoștințelor economice necesare modernizării economiei. Este autor al Tratatului Completu de Economie Politică, publicat în anul 1870, primul tratat universitar de economie politică. Din activitatea didactică a profesorului Ioan Strat, se remarcă preocuparea pentru transformarea economiei politice într-o știință formativă în învățământul universitar. El pune, astfel, bazele instrucției și educației economice universitare.

Profesorul, avocatul, demnitarul, politicianul, diplomatul Ioan Strat rămâne în panteonul istoriei și culturii românești, mai ales, prin contribuția sa la înființarea, organizarea și conducerea celei dintâi Universități a țării și prin așezarea pe baze universitare a predării economiei politice. A încetat din viață la 21 octombrie 1879.