Ion Petrovici

Ion Petrovici (n. 2/14 iunie 1882, Tecuci – d. 17 februarie 1972, Bucureşti) filozof român, eseist, memorialist, scriitor, orator şi om politic, profesor la Universitatea din Iaşi, membru al Academiei Române, fost Ministru al Educaţiei Naţionale.

.

În anii 1892-1899 face studii medii la Colegiul Sf. Sava din Bucureşti. În toamna lui 1899 se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti, având printre profesori pe Titu Maiorescu şi pe Nicolae Iorga. În 1904 se licenţiază în Filozofie cu dizertaţia O problemă de filosofie iar un an mai târziu, în iunie 1905, Ion Petrovici devine primul Doctor în Filozofie al unei universităţi româneşti cu teza Paralelismul psiho-fizic. În anul universitar 1905-1906, timp de două semestre, frecventează cursuri de filozofie la Leipzig, audiindu-i pe Wilhelm Wundt şi Hans Volkelt, şi la Berlin, unde ascultă prelegerile lui Friedrich Paulsen, Wilhelm Dilthey şi Alois Riehl. În noiembrie 1906 este numit conferenţiar la catedra de filozofie la Universitatea din Iaşi iar în 1912 este definitivat ca profesor. În anii 1923-1926 este decan al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi. La sfârşitul lui ianuarie 1932 este invitat la Sorbonna şi la “Academia de Ştiinţe morale şi politice” din (Paris), unde prezintă comunicările La Nationalité en Philosophie şi respectiv L’Idée de néant. Stabileşte legături de colaborare cu André Lalande şi Paul Gaultier. La 28 mai 1935 este ales membru al Academiei Române. În guvernul prezidat de Octavian Goga (1937-1938), Ion Petrovici devine Ministru al Educaţiei Naţionale. În 1941 acceptă portofoliul de Ministru al Culturii Naţionale în guvernul lui Ion Antonescu. După instaurarea regimului comunist este arestat până în 1964. La 17 februarie 1972 se stinge din viaţă la Bucureşti.

Dintre lucrările sale cele mai importante menţionăm: Paralelismul psihofisic, Atelierele Grafice Socecu, Bucureşti, 1905; Cercetări filosofice, Tipografia Dacia Iliescu Grossu, Iaşi, 1907; Teoria noţiunilor. Studiu de logică, Tip. Dim. C. Ionescu, 1910; Introducere în metafizică, Bucureşti, 1924; Studii Istorico-Filosofice. H. Poincaré (ca filosof), Alfred Fouillée, H. Spencer şi problema cunoştinţei, Ed. a II-a completată, Bucureşti, 1929; Viaţa şi opera lui Kant. 12 lecţii universitare, Bucureşti, 1936; Spiritul filosofic în comparaţie cu spiritul ştiinţific, Editura Academiei, Bucureşti, 1972. Postum: Douăsprezece lecţii universitare despre Immanuel Kant, Editura Agora, Iaşi, 1994); Schopenhauer. Viaţa şi opera, Garamond International, Bucureşti, 1995; Schopenhauer. Monografie istorico-filozofică, Eurosong & Book, Bucureşti, 1997; Din cronica filosofiei româneşti, Institutul European, Iaşi, 2005.