Paul Bujor (n. 20 iulie 1862, Bereşti, Galaţi – 17 mai 1952, Bucureşti) – biolog, profesor universitar şi scriitor român. Este creatorul şcolii universitare de morfologie animală din Iaşi.
A urmat şcoala primară şi Colegiul Naţional “Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad. A făcut studiile universitare de biologie la Paris (din 1887) şi s-a specializat în morfologie animală la Geneva. În 1891 şi-a susţinut doctoratul în ştiinţe naturale, la Universitatea din Geneva, elucidând stadiile de dezvoltare larvară la Petromyzon planeri. După o scurtă carieră didactică la Bucureşti, a ocupat Catedra de Morfologie Animală de la Universitatea din Iaşi (1896-1936), unde a pus bazele colecţiilor de morfologie animală din Iaşi. Aici a realizat cercetări de morfologie descriptivă şi comparativă, de hidrobiologie şi de zoologie experimentală. A organizat laboratorul şi muzeul catedrei, devenind pionier al şcolii româneşti de morfologie animală. A studiat organismele vii din lacurile sărate şi a stabilit procesul biologic de formare a nămolului negru din lacul Techirghiol, cu concluzii acceptate de toată literatura de specialitate. Pe lângă calităţile de profesor universitar şi cercetător, Paul Bujor a fost şi un cunoscut scriitor.
Membru de onoare al Academiei Române (1948) şi al altor societăţi ştiinţifice şi culturale, Paul Bujor şi-a dedicat viaţa activităţilor sociale, culturale şi universitare.
Reprezentant al generaţiei de profesori care, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, a contribuit la afirmarea învăţământului biologic la Universitatea din Iaşi, Paul Bujor s-a stins din viaţa în Bucureşti, la 17 mai 1952.