Ioan Zugrăvescu (1910-1989) – chimist, profesor universitar român, membru corespondent al Academiei Române.
S-a născut în Iaşi, în 1910. A urmat liceul în Braşov, apoi a făcut studiile universitare la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, obţinând în 1931 licenţa în ştiinţe fizico-chimice. În 1934, susţine teza de doctorat Acţiunea compuşilor organo-magnezieni asupra amidelor N-disubstituite ale acidului beta-fenilacetic. În 1935 este numit asistent la Laboratorul de Chimie Organică al Universităţii din Bucureşti. În 1937 este numit director al Secţiei de Biochimie a Institutului Victor Babeş. În 1948, devine şef de lucrări la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, iar în 1949 profesor de chimie organică la Institutul de Chimie Alimentară. Din 1956 este profesor la Catedra de Chimie Organică a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Mare parte a cercetărilor sale este dedicată chimiei N-ilidelor, domeniu în care a obţinut rezultate recunoscute pe plan internaţional şi în care a creat o şcoală de cercetare de nivel înalt, care îşi continuă activitatea şi în prezent. În 1963 este ales membru corespondent al Academiei Române şi în 1965 obţine docenţa în chimie. Simultan cu activitatea desfăşurată la Universitate, a lucrat la Institutul de Chimie Macromoleculară ,,Petru Poni” al Academiei Române. În 1963 i se acordă titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Nantes.
