Prof. dr. docent ing. Vasile Ababi – personalitate de primă mărime a învăţământului chimic românesc, formator a zeci de generaţii de specialişti.
Prof. Dr. Docent Ing. Vasile ABABI s-a născut la 1 ianuarie 1916 în satul Limbenii Noi, jud. Bălţi, din Basarabia, într-o familie de învăţători. Şcoala primară a absolvit-o în satul natal, iar studiile liceale le-a efectuat la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi. În perioada 1936 – 1942 a urmat cursurile Facultăţii de Chimie Industrială a Institutului Politehnic din Iaşi, obţinând diploma de inginer chimist cu menţiunea magna cum laudae.
De la 1 decembrie 1942 profesorul Vasile Ababi îşi începe cariera universitară punând bazele disciplinei de Tehnologie Chimică Organică a Institutului Politehnic din Iaşi, trecând prin toate treptele învăţământului superior până la cea de profesor titular (1951) la disciplina de Tehnologie Chimică Generală – Facultatea de Chimie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi. În anul 1956 profesorul Vasile Ababi a obţinut titlul de doctor inginer, în ianuarie 1958 a primit conducere de doctorat în specialitatea Chimie Tehnologică, iar în anul 1971 a obţinut titlul de doctor docent în ştiinţe.
În perioada 1949 – 1980 profesorul Vasile Ababi a îndeplinit diferite funcţii administrative: director de studii la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, decan al Facultăţii de Chimie a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, prorector a Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi şi decan al Facultăţii de Chimie Industrială a Universităţii Tehnice Iaşi. A contribuit la formarea a zeci de generaţii de specialişti şi a format în jurul său discipoli devotaţi şi pasionaţi care, convinşi de însemnătatea Tehnologiei Chimice în dezvoltarea societăţii, continuă exemplul său. Profesorul Vasile Ababi este membru al unor societăţi ştiinţifice de profil din ţară şi străinătate. Ca o recunoaştere a activităţii desfăşurate, domnia sa a primit numeroase premii şi distincţii naţionale.
Întreaga activitate a profesorului Vasile Ababi îl recomandă ca pe o personalitate de primă mărime a învăţământului chimic românesc. Profesorul Vasile Ababi – dascăl adevărat, cercetător cu înaltă competenţă şi conduită morală, izvor nesecat de informaţii ştiinţifice, exemplu de abnegaţie, de dorinţă fierbinte de a transpune în practică rezultatele cercetării ştiinţifice – reprezintă un model demn de urmat.