Dimitrie Alexandrescu
Dimitrie Alexandrescu (4 octombrie 1850, Iaşi – 9 februarie 1925, Iaşi) – jurist, profesor universitar, om politic
A studiat la Institutul Pilat din Lemberg (1860-1861) şi la Liceul Napoleon din Paris (1861-1870). A obţinut bacalaureatul în litere la Sorbona (1870). Studii juridice la Universităţile din Nancy (1870-1871) şi Paris (1871-1875). Procuror la Tribunalul Iaşi (1875). Judecător de şedinţă la Tribunalul Iaşi (1878). Judecător de instrucţie (1878). Prim-procuror la Tribunalul Iaşi (1878). Avocat în Baroul Iaşi (1880-1899). Procuror general al Curţii de Apel din Iaşi (mai-octombrie 1899). Procuror general (octombrie 1899-iunie 1900) şi consilier (iunie-decembrie 1900) la Înalta Curte de Casaţie. Secretar general al Ministerului de Justiţie (6 martie 1891 – 21 octombrie 1892). Deputat (1888) şi senator (1904-1907) în Parlamentul României. Expert pentru Guvernul Bulgariei în comisia de codificare a dreptului civil (1905). Profesor de Drept civil la Universitatea din Iaşi (1894-1925). Decan al Facultăţii de Drept din Iaşi.
Considerat „întemeietorului studiului comparat de drept în România”, Dimitrie Alexandrescu a fost cel mai prolific autor din literatura juridică românească a acestei perioade. Cele mai semnificative lucrări ale sale sunt ample exerciţii comparative a legislaţiei civile româneşti cu dreptul roman, vechiul drept românesc şi cu legislaţia modernă din mai multe ţări europene. Autor al monumentalei lucrări, în 11 volume, Explicaţiunea teoretică şi practică a dreptului civil român în comparaţiune cu legile vechi şi cu principalele legislaţiuni străine (1886-1915). Metoda comparativă a fost abordată şi în lucrarea Droit ancien et moderne dela Roumanie. Etude de législation comparée (1897) în care a expus principiile şi majoritatea instituţiilor dreptului civil, procedura civilă şi a făcut o incursiune în istoria dreptului românesc de la Pravila lui Vasile Lupu (1646) şi până la apariţia Codului civil (1864). A publicat numeroase note de jurisprundenţă, articole şi recenzii în toate revistele de specialitate din România şi în cele mai importante reviste franceze. Dintre alte studii menţionăm: Obligaţiile vânzătorului (1893), Divorţul în dreptul roman şi român (1897), Organizarea politică introdusă de S. Tallius la Roma (1897), Despre contravenţiuni (1906), Părere în chestiunea tramvaielor din Bucureşti (1911), Interpretarea art. 82 şi 84 din legea învăţământului superior cu privire la transferarea unor profesori de la Facultatea de Drept din Iaşi la cea din Bucureşti (1915).
Preocupat de problema unificării legislative a încercat elaborarea unui anteproiect de Cod civil şi a unui manual de drept civil comparat. Fragmente din Anteproiectul de revizuire a codului civil, elaborat conform însărcinării Comisiunii de unificare a legislaţiei şi din Manualul de drept civil român în comparaţie cu dreptul austriac, maghiar şi rusesc, precum şi cu alte legiuiri străine au fost publicate în revistele „Tribuna juridică” (1921) şi, respectiv, „Curierul judiciar” (1924). Prin grija romanistului Matei Nicolau au fost publicate postum, patru volume din Principiile dreptului civil român – operă inedită tipărită după manuscrisele autorului – cuprinzând doctrina şi jurisprudenţa până la zi, precum şi maximele, aforismele, proverburile şi regulile de drept cele mai cunoscute, române, franceze, germane etc., absolut toate comentate de autor, aşezate în ordinea codului civil, cu aplicarea lor la diferitele materii ale dreptului (1926-1927).
Autor al unei comedii într-un act intitulată Rămăşagul sgârcitului (1879). Director al revistelor „Curierul judiciar” (1900-1907, 1910-1916), „Tribuna juridică” (1919-1923) şi „Justiţia”.
