Matei Cantacuzino
Matei B. Cantacuzino (10 iulie 1855, Fântâna Mare, j. Suceava – 10 august 1925, Iaşi) – jurist, profesor universitar, om politic
Studii secundare la Dresda şi Lausanne. Studii juridice la Universităţile din Heidelberg şi Paris. Licenţiat al Facultăţii de Drept din Paris (1877). Studii de filosofie şi drept la Dresda şi Laussane. Judecător supleant la Tribunalul Iaşi (1878). Judecător la Tribunalul Iaşi şi consilier la Curtea de Apel din Iaşi (1885-1900). Avocat în Baroul Iaşi (1900-1925). Deputat în Parlamentul României. Primar al oraşului Iaşi (29 decembrie 1912-6 ianuarie 1914). Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice (29 ianuarie-5 martie 1918). Ministru de Justiţie (31 martie-27 august 1920). Rector al Universităţii din Iaşi (1916-1918). Profesor la catedra de Drept civil a Facultăţii de Drept din Iaşi (1901-1925).
Opera sa juridică este redusă ca dimensiuni, dar remarcabilă prin valoarea sintetică a acesteia. În Elementele dreptului civil (1921), lucrare considerată a fi „monumentul perfect al ştiinţei juridice româneşti”, Matei B. Cantacuzino a realizat o amplă sinteză asupra principalelor instituţii ale dreptului civil român (persoana, drepturile reale, familia, succesiunea, obligaţiile şi căsătoria) prezentate într-o manieră critică ce decurge din teoria funcţiei sociale a dreptului. Autor al unor studii în care a dezvoltat teoria realistă a persoanei juridice: L’Etat et le concept de personnalité (1924), Despre libertatea individuală şi persoanele juridice (1924), La vie – Le droit – La liberté (publicat postum, în 1929). Au fost publicate şi unele din pledoariile sale: Apărarea libertăţii scrisului. Pledoarie făcută înaintea Curţii Marţiale din Iaşi, la 27 noiembrie 1919 (1925).
