Nicolae Bagdasar
Nicolae Bagdasar (n. 5 februarie1896, satul Roşieşti, jud. Fălciu, astăzi Vaslui – 21 aprilie 1971, Bucureşti) – epistemolog, istoric al filosofiei universale şi româneşti, filosof al istoriei.
A urmat cursurile Colegiului Naţional „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad. În 1918 s-a înscris la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi. Îşi continuă studiile universitare la Berlin (1922-1926), unde audiază pe Werner Sombart şi Alois Riehl. În anul 1926 obţine titlul de doctor la Universitatea din Berlin. În 1942 a fost numit profesor de istoria filosofiei moderne, metafizică şi teoria cunoştinţei la Facultatea de Filosofie, Universitatea de Iaşi, unde a activat până în 1949.
A fost membru corespondent al Academiei Române, secţia literară (1942-1948), iar din 1970 membru titular al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice. A întemeiat şi condus Editura Filosofică sub egida Societăţii Române de Filosofie.
A publicat, selectiv: Filosofia contemporană a istoriei, 1930; Din problemele culturii europene, 1931; Istoria filosofiei româneşti, 1940; Teoria cunoştinţei. Expunere sistematică şi critică, vol. I-II, 1941-1942; Antologie filosofică. Filosofi străini, 1943; Teoreticieni ai civilizaţiei, 1969; a fost coordonatorul Istoriei filosofiei moderne, vol. I-V, 1937-1941.
A tradus din Immanuel Kant Critica Raţiunii Pure (1969), în colaborare, şi Critica Raţiunii Practice (1972).
