Petre P. Negulescu
Petre P. Negulescu (n. 14 octombrie 1872, Ploieşti – aprilie 1951, Bucureşti) – istoric al filosofiei, istoric al culturii, om politic român (ministru al învăţământului, 1921-1922; preşedinte al Camerei Deputaţilor, 1927).
Născut la Ploieşti, a absolvit clasele primare şi studiile liceale în oraşul natal. În 1889 se înscrie ca student al Facultăţii de Ştiinţe, Universitatea Bucureşti. În urma audierii unei prelegeri a lui Maiorescu, se înscrie la Facultate de Litere şi Filosofie. În 1895 îşi susţine licenţa. Remarcat şi susţinut de Maiorescu, studiază ca bursier în Germania şi Franţa (1893). Reîntors în ţară este numit, la intervenţia aceluiaşi Maiorescu, pe postul de conferenţiar la Universitatea din Iaşi, Facultatea de Filosofie. În 1895, împreună cu alţi colegi, preia conducerea revistei „Convorbiri Literare”. În anul 1896, fără doctorat, dar cu studii consistente, deja publicate, devine profesor titular la catedra de istoria filosofiei şi logică, Universitatea din Iaşi.
Din 1910 succede lui Maiorescu, după pensionarea acestuia, la Universitatea din Bucureşti, iar în 1936 este ales membru titular al Academiei Române.
A publicat, selectiv: Filosofia Renaşterii, 1910-1914, considerată drept capodopera sa; Geneza formelor culturii, 1934; Destinul omenirii, vol. I-IV, 1938-1944; Istoria filosofiei contemporane, vol. I-V, 1941-1971.
