Simion Barnutiu
Simion Bărnuţiu (21 iulie 1808, Bocşa – 28 mai 1864, Sânmihaiu Almaşului), istoric, iniţiator al studiilor de filosofia dreptului, unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la 1848, participant activ la Adunarea Naţională de la Blaj din 1848.
Educaţia şi-a început-o în şcoala comunală, a continuat-o la gimnaziul din Careii Mari. Licenţiat al Facultăţii de Teologiei din Blaj şi profesor de istorie universală la şcoala din Blaj, unde introduce învăţământul cu predare în limba română. În paralel, studiază dreptul la Universitatea din Sibiu, până în 1848, când va publica Proclamaţia, manifest al ideologiei revoluţionare paşoptiste din Transilvania, care îi va atrage destituirea. Obţine doctoratul în drept (1854) la Facultatea de Drept din Pavia, Italia. Din 1854, Simion Bărnuţiu predă logică la Academia Mihăileană (actualmente Colegiul Naţional) din Iaşi, până în 1855, an în care va deveni profesor de filosofie la Facultatea de Filosofie unde va ţine cursuri de istoria filosofiei, de metafizică, estetică, etică, logică, drept, fiziologie, teologie şi, pentru prima dată în spaţiul românesc, un curs de estetică.
Principalele sale opere: Discursul de la Blaj: Reporturile Românilor cu Ungurii şi principiele libertăţei naţiunali desfăşiurate de Simeone Bărnuţiu la 14/2 Maiu 1848, Dereptulu publicu alu Româniloru (1867), Dereptul Genţilor (1867), Scientia virtutii (1867).
Deşi ideile sale privind dreptul românesc erau eronate din punct de vedere istoric (el susţinând filiaţia directă din dreptul roman), Simion Bărnuţiu a avut un rol decisiv în conturarea programului revoluţionar din Transilvania şi în susţinerea acestuia prin argumente juridice, istorice, filosofice, precum şi în introducerea în circulaţie a unor concepte precum :„geniu artistic”, „gust estetic”, „obiect de gust”, „categorie”, „finalitate”, „cauzalitate”.
