Titu Maiorescu
Titu Maiorescu (n. 15 februarie 1840, Craiova – 18 iunie 1917, Bucureşti), personalitate multilaterală a culturii şi politicii româneşti, membru fondator al Academiei Romane, filosof, critic literar, avocat, prim-ministru al României între 1912 şi 1914. Titu Maiorescu a lansat în cadrul dezbaterii culturale de la sfârşitul secolului al XIX-lea teoria „formelor fără fond”.
Educaţia lui Titu Maiorescu a fost solidă şi riguroasă. După încheierea unui ciclu primar fragmentat (Craiova, Blaj, Şchei-Braşov), Titu Maiorescu este înscris în clasa I a Gimnaziului academic, care aparţinea de Academia Theresiană din Viena, pe care o absolvă în 1858 ca şef de promoţie.
Studiile universitare urmate cuprind atât literele şi filosofia – doctorat cu distincţia magna cum laudae la universitatea din Giessen, Germania, în 1859, cu o teză intitulată Einiges Philosophische in gemeinfasslicher Form (Ceva filosofie pe înţelesul tuturor), doctorat în litere şi filosofie la Sorbona, în 1860 (prin echivalare a celui din Germania) , cât şi dreptul, licenţiat în 1861 cu o teză intitulată Du régime dotal (Despre natura moştenirii).
Titu Maiorescu îşi începe cariera universitară în Iaşi, la doar 22 de ani, ca profesor la nou înfiinţata Universitate Al. I. Cuza; decan al Facultăţii de Filosofie din februarie până în septembrie 1862, apoi rector al Universităţii la 23 de ani (între 1863 şi 1867). Cariera universitară nu l-a împiedicat să desfăşoare o susţinută activitate culturală: fondarea Junimii, în 1863, alături de: Petre P. Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi şi Teodor Rosetti, publicarea unor celebre articole despre limbă: Articole despre scrierea limbii române (1866), Beţia de cuvinte (1873), Raport citit în Academia Româna asupra unui nou proiect de ortografie (1880), Oratori, retori, limbuţi (1902); literatura: Asupra poeziei noastre populare (1868), Direcţia noua în poezia şi proza română (1876), Comediile lui I.L. Caragiale (1885), Eminescu şi poeziile lui (1889) şi cultura română: În contra direcţiei de astăzi în cultura română (1868)). În acest ultim articol, Titu Maiorescu lansează sintagma “forme fără fond”: “forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimiceşte un mijloc puternic de cultură. Şi, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o şcoală deloc decât să facem o şcoală rea […] mai bine să nu facem deloc academii, cu secţiunile lor, cu şedinţele solemne, cu discursurile de recepţiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea ştiinţifică ce singură le dă raţiunea de a fi”.
