Ion Simionescu (1873 – 1944)
Geolog, geograf şi naturalist, profesor universitar, academician
Ion Simionescu (n.10 iulie 1873, Fîntînele, judeţul Bacău – 7 ianuarie 1944, Bucureşti) geolog prin specializare, naturalist de mare anvergură, cu preocupări ample în geografie și biologie, profesor universitar, academician, mare popularizator al frumuseţilor naturale ale tării şi culturalizator al mulţimii.
Datorită unor împrejurări nefericite, în fragedă pruncie, când părinții săi Maria și Toader Gheorghiu au trecut la cele veșnice, este nevoit să se mute la Botoşani, la bunica dinspre mamă, unde își petrece primii ani ai copilăriei. Aici urmează cursurile primare, la şcoala nr.1, “Marchian” (1879-1833), la care a învăţat şi Nicolae Iorga, acesta fiind cu doi ani mai mare, apoi Liceul “Laurian” (1883-1890). În toamna anului 1890 se înscrie la Universitatea din Iaşi, la Facultatea de Ştiinţe, unde îi are, printre profesori, pe Grigore Cobălcescu şi Petru Poni. După absolvirea facultăţii (1894) funcţionează pentru scurt timp ca suplinitor la Liceul “Laurian” din Botoşani, deoarece a plecat la Viena (1895) ca bursier al Academiei Române, pentru a se specializa în Geologie, mai exact în domeniul Paleontologiei şi unde de altfel şi-a susţinut şi doctoratul, în Filozofie, specialitatea Geologie (1898). După finalizarea doctoratului a plecat la Grenoble, unde și-a desăvârșit pregătirea în paleontologie. Revine în ţară în anul 1899 și intră prin concurs în învăţământul superior, la Catedra de Mineralogie a Universității din Iași. Activitatea neobosită depusă pe multiple planuri îi permite să se afirme plenar: profesor titular (1905), decan al Facultăţii de Ştiinţe (1910), membru titular al Academiei Române (1911), după ce fusese primit ca membru corespondent în 1907, Rector al Universităţii din Iaşi (1912 şi 1923), deputat de Botoşani (1919), Profesor la Universitatea Bucureşti (1929), Preşedinte al Academiei Române (1940) și diferite funcţii de mare răspundere în cadrul Ministerului Instrucţiunii publice.
Prin pregătirea sa ştiinţifică de geolog s-a ocupat mai ales de probleme de paleontologie şi stratigrafie, lăsînd posterităţii o operă de peste 2000 de titluri, din care 112 lucrări strict științifice, prin care a descris 707 taxoni specifici, dintre care nu mai puțin de 98 sunt noi pentru știință. A elaborat de asemenea 17 monografii paleontologice de mare valoare, în care defineşte şi denumeşte după criterii toponimice o serie de termeni stratigrafici intrați în uzanță internațională – subetaje ale Sarmațianului (Volhinian, Basarabian, Chersonian), un tratat de geologie (1927) și numeroase sinteze din diverse zone ale ţării, dar în special din trei regiuni: Dâmbovicioara, Dobrogea şi Podişul Moldovei.
Slujind universitatea ieșeană vreme de trei decenii, la catedră, în senat sau ca Rector a avut și satisfacția de a conduce primul doctorat în Geologie susţinut în România (1909) de către Gh.Macovei, ulterior și el membru al Academiei.
Ca intelectual de înaltă ţinută, Ion Simionescu a îmbinat munca de cercetare atât din domeniul Geologiei, Biologiei sau Geografiei cu o intensă activitate culturală şi de popularizare a ştiinţei.
Numeroase scrieri sunt dedicate frumuseţilor patriei şi poporului român: “prinos smerit către prea scumpa ţară, cu frumuseţi atât de mândre, cu neam vrednic, dar aşa de greu şi de des încercat”. A călătorit mult prin ţară, a ţinut sute de conferinţe, pe teme foarte variate şi în locuri foarte diferite, de la Ateneul Român din București până la Şendriceni-Dorohoi,de fiecare dată transpunând auditoriul în mijlocul evenimentelor relatate.
Dacă ar fi să-i aşezăm pe frontispiciul operei sale un dicton care să-l cuprindă în totalitate şi să ne edifice asupra resurselor care au constituit suportul realizărilor sale demne de cei mai iluştri înaintaşi ai ştiinţei şi culturii româneşti şi poate chiar universale, atunci gândul ne duce spre ceea ce el singur admira: crezul care l-a înscris pe marele Pasteur în Pantheonul geniului uman, “în ziua în care nu lucrez nimic, îmi pare că săvârşesc un furt”.
