Mircea Ion Savul (n. 3/15 mai 1895, Iaşi – 13 mai 1964, Bucureşti). Profesor universitar, geolog şi geochimist. Membru corespondent (2 iulie 1955) şi titular (21 martie 1963) al Academiei Române. Întemeietorul geochimiei româneşti. Laureat al Premiului de Stat (1951) şi distins cu medalia şi Ordinul Muncii.
După absolvirea şcolii primare în oraşul natal, a urmat cursurile secundare la Liceul Naţional din Iaşi, unde a susţinut şi examenul de bacalaureat (1913). Licenţiat al Facultăţii de Ştiinţe din Iaşi, secţia Chimie (1918). Asistent (1919 – 1927) la laboratorul de Mineralogie, Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Iaşi. Doctor în ştiinţe, specialitatea Geologie (1924). Şef de lucrări (1927 – 1929) şi conferenţiar la Universitatea Bucureşti (1929 – 1937). Profesor şef de catedră la Universitatea din Iaşi (1937 – 1964), specialitatea mineralogie – geochimie.
Iniţiază pentru prima dată în ţară cercetări în domeniul geochimiei, analizei petrologice structurale şi geotermometriei.
Principala preocupare în domeniul geochimiei a fost stabilirea dependenţei de distribuţie a elementelor minore din diverse formaţiuni geologice din ţară, în raport cu natura şi condiţiile de formare a rocilor gazdă. În anul 1951 a semnalat existenţa zăcământului de baritină de la Somova – Dobrogea de Nord. În cei 45 de ani de activitate didactică şi ştiinţifică, a publicat 116 lucrări ştiinţifice originale. A întreţinut relaţii ştiinţifice şi de prietenie cu peste 100 specialişti din ţară şi străinătate. Figură proeminentă a învăţământului geologic şi geochimic românesc, prodigios om de ştiinţă, acad. Mircea Savul, a decedat la 13 mai 1964, după o grea suferinţă, la Spitalul Elias din Bucureşti şi a fost înhumat, după dorinţa sa, în cavoul familiei din cimitirul Eternitatea Iaşi.
