Vasile C. Buţureanu (n. 5 decembrie 1858, Dorohoi – 1 ianuarie 1941, Iaşi). Mineralog şi petrograf, profesor universitar, personalitate reprezentativă a învăţământului universitar ieşean. A urmat cursurile primare la şcoala Trei Ierarhi (în prezent Gh. Asachi) din Iaşi, iar cele secundare la Academia Mihăileana şi Liceul Naţional din Iaşi, promoţia 1876. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Ştiinte a Universităţii din Iaşi şi le-a terminat la Paris, unde şi-a trecut licenţa în ştiinţe fizice (1886) şi doctoratul în ştiinţe (1889).
În anul 1889 revine în ţară, fiind numit profesor de ştiinte fizico – chimice la Liceul Naţional din Iaşi (1889 – 1892). La 2 octombrie 1892, este numit profesor suplinitor la Catedra de mineralogie şi petrografie a Universităţii din Iaşi, unde la 9 noiembrie 1899, devine profesor titular şi şeful catedrei, funcţie îndeplinită până la 1 ianuarie 1929, când se pensionează. A continuat activitatea didactică şi ştiintifică până în anul 1936, când s-a retras din activitate, după 44 ani de profesorat universitar, la vârsta de 78 de ani.
A început activitatea ştiinţifică încă de pe băncile facultăţii, a continuat-o la Paris şi a reluat-o la Iaşi. Pe baza minuţioaselor cercetări de teren şi laborator a pus în evidenţă seleniţii amoniacali, necunoscuţi în acea vreme, a efectuat studii complexe chimice, mineralogice şi petrografice, asupra unor minerale, minereuri şi roci din ţara noastră (feldspaţi, biotit, broştenit, wad, pirită, gips, riebeckit, minereuri de Mn şi Fe, roci magmatice şi metamorfice etc.), marea majoritate din Carpaţii Orientali, din zona Şarul Dornei, Broşteni, Rarău, Borca, Ditrău, Munţii Călimani etc., precum şi minerale din colecţia Laboratorului de mineralogie şi din colectiile personale.
Ca director al Institutului de Chimie, aparţinând serviciului sanitar (1889 – 1899), a efectuat împreună cu colaboratorii săi un număr de peste 6000 de analize de ape minerale, de produse naturale şi artificiale (porumb, vinuri, alcool, ape, cereale etc.), rezultatele fiind consemnate în 11 lucrări şi numeroase rapoarte.
De la el ne-au rămas cursuri tipărite şi litografiate, laboratoare de analiză chimică bine utilate, o bibliotecă de specialitate de mare valoare, o preţioasă colecţie de minerale, minereuri şi roci, o şcoală de cercetare care a adus servicii de seamă ştiinţei româneşti.
A fost membru al unor societăţi ştiinţifice din ţară şi din Franţa.