Costică Cazacu s-a născut la 26 Iulie 1934, la Paşcani. După încheierea studiilor liceale la Liceul din Paşcani a fost admis, în 1952, la facultatea de Matematică – Fizică a Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Din anul 1953 şi până în 1957 primeşte o bursă pentru studii la Universităţile din Gorki(1953-55), respectiv Leningrad(1955-57). La 1 Octombrie 1957 este repartizat la Facultatea de Matematică – Fizică a Universităţii Alexandru Ioan Cuza pe un post de preparator, în 1958 devine asistent, în 1961 lector, la 15 februarie 1969 conferenţiar, iar de la 1 octombrie 1972 ocupă, prin concurs, un post de profesor. În 1967 obţine titlul de doctor în Matematică cu teza ”Funcţii şi predicate în mulţimi finite”, sub conducerea profesorului Ion Creangă.
În 1961, profesorul Costică Cazacu introduce în cursul său de “Matematici Complementare”, elemente de Teoria programării şi Teoria jocurilor. În 1962 a apărut cursul de “Maşini Calculabile” în planul de învăţământ al Facultăţii de Matematică. Prima carte românească în acest domeniu a fost ”Calculatoare Universale şi Teoria programării”, publicată de profesorul Costică Cazacu în 1968. De asemenea, în 1975, profesorul Cazacu, împreună cu profesorul Jucan, au publicat cartea ”Introducere în Sistemul de calcul Felix C-256 şi Limbajul Fortran”, una dintre primele cărţi dedicate limbajului Fortran publicate în România. A publicat peste 30 lucrări ştiinţifice de algebră şi informatică în reviste din ţară şi străinătate (de exemplu: C. Cazacu, Dan A. Simovici: A New Approach of Some Problems Concerning Polynomials Over Finite Fields Information and Control 22(5): 503-511 (1973), Costica Cazacu: On Foundations of the Effective Computability Theory. Sci. Ann. Cuza Univ. 1: 17-26 (1992)) , precum şi mai mult de 6 cărţi şi manuale de Informatică.
După 1989 a devenit conducător de doctorat, iar la înfiinţarea Facultăţii de Informatică, în 1992, a fost primul decan al acestei facultăţi. A încetat din viaţă la scurt timp după pensionare.