Domnul Prof. Dr. Sorin Istrail este în acest moment profesor la Brown University, Providence, RI, U.S.A.
A absolvit Facultatea de Matematică, secţia Informatică, la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul 1975, cu distincţia Summa Cum Laude. În anul 1979 a obţinut titlul de Doctor în Informatică la Universitatea din Bucureşti, sub conducerea domnului profesor Solomon Marcus. A ocupat până în 1983 o poziţie de cercetare la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”, în cadrul Institutului de Matematică şi a Centrului de Calcul, având şi atribuţii didactice.
Din anul 1984 a ocupat următoarele poziţii în USA: la Sandia National Labs, ca “Principal Senior Member of the Technical Staff”, la Celera Genomics ca “Senior Director and Head of Informatics Research” şi “Science Fellow”. A deţinut şi poziţia de profesor invitat la Massachusetts Institute of Technology şi la California Institute of Technology.
A publicat în 1988 prima idee pentru construcţia de “secvenţe universale de traversare” pentru derandomizarea drumurilor probabilistice unidimensionale. În 1995 a publicat, împreună cu un student angajat într-un program postdoctoral, primul algoritm de aproximare cunoscut până la acea dată pentru “Protein Folding”, având margini de eroare precis determinate matematic. În 2000 a rezolvat una dinre cele mai faimoase probleme, propusă în 1923, şi anume, cea legată de modelul tridimensional pentru “Ising” în statistica mecanică. În 2000, la Celera Genomics, grupul lui de 14 cercetători, incluzând-o pe românca Liliana Florea, şi-a adus o contribuţie esenţială la crearea primei construcţii computaţionale a secvenţei de ADN a omului, “the human genome”, publicată în lucrarea: J.C. Venter et al. “The Sequence of the Human Genome,” Science (2001), precum şi a metodelor de analiză “genome-wide”, publicate în lucrarea: S. Istrail et al. “Whole-genome Shotgun Assembly and Comparison of Human Genome Assemblies,” Proc. National Academy of Sciences (2004).
Printre distincţiile primite amintim:
- 2001- Articolul lui despre “3D Ising Model” a fost plasat la numărul 7 în categoria ”Advanced Scientific Computing Research,” pentru “the top 100 most important discoveries of the U.S. Department of Energy”;
- 2003- Co-autor, împreună cu grupul lui deja amintit, la lucrarea “The Sequence of the Human Genome”, lucrare având mai mult de 200 de autori. Lucrarea are 7000 de citări, devenind una din cele mai citate lucrări din ştiinţa actuală. Împreună cu cea de-a doua publicaţie privind genomul uman de către “Human Genome Project Consortium”, reprezintă cea mai importantă (recunoscută) descoperire ştiinţifică din ultimii 25 de ani.
- 2006- I s-a conferit titlul de “Endowded Chair Professorship”, pe viaţă, în cadrul proiectului “Julie Nguyen Brown Professor of Computational and Mathematical Sciences” la Brown University, unde el este actualmente şi Directorul Centrului de “Computational Molecular Biology”.
Este “Editor in chief” pentru “Lecture Notes in Bio-Informatics” (Springer Verlag) şi pentru “Journal of Computational Biology”.
A vizitat în câteva rânduri Universitatea noastră în ultimii ani, prilej cu care a ţinut conferinţe şi lecţii la Şcoala Doctorală de Informatică.