Haralambie Mihăescu
S-a născut la 7 februarie 1907, la Udești, în județul Suceava. A urmat studii universitare în domeniul filologiei clasice la Universitatea din Iași, sub îndrumarea unor reputați clasiciști și lingviști, precum A.Philippide,I.M.Marinescu,C.Papacostea,I.Iordan,G.Ibrăileanu, și în 1931 obține licența în filologie clasică cu distincția magna cum laude. Între anii 1931-1933, ca bursier la Școala Română din Roma, face studii temeinice de latină populară și redactează teza de doctorat cu titlul La versione latina di Dioscoride.Tradizione manoscritta, critica di testo,cenno linguistico, susținută la Iași, în 1936, și publicată la Roma, în 1938, în „Ephemeris Dacoromana”. Între anii 1936-1950 este cadru didactic la Catedra de Limbi Clasice a Universității din Iași, pe care o va și conduce din anul 1946. În perioada activității sale ieșene a studiat la Școala Română din Paris (1935-1939) , iar între anii 1943-1945 a fost lector de limba română la Universitatea din Frankfurt pe Main. Publică studii ample și docte la reviste românești și străine, precum și volume de traduceri din Leucip, Democrit, Heraclit, Horatius ( Arta poetică, Iași, 1943, ediție bilingvă), Tacitus (Dialog despre oratori, Iași, 1946, ediție bilingvă). Ca o încununare a operei sale didactice și științifice ieșene, tipărește în 1948 Istoria literaturii latine,I.De la origini până la Cicero, lucrare de referință în filologia clasică românească.
Datorită convingerilor sale democratice a fost obligat să-și întrerupă în 1950 cariera universitară, strămutându-se la București, unde se dedică cercetării științifice și traducerilor literare (traduce și publică în colaborare cu E. Camilar volumul Aristofan. Teatru, în 1956). În 1957 este încadrat ca cercetător la Institutul de Lingvistică din București, în 1963 e numit șef de sector la Institutul de Studii Sud-Est Europene, iar în 1965 devine membru corespondent al Academiei R.S.R., binemeritată recunoaștere a meritelor sale științifice.
Elaborează și traduce la București opere fundamentale din domeniul filologiei clasice, al literaturii bizantine și filologiei române: Limba latină în provinciile dunărene ale Imperiului Roman (Ed.Academiei, 1960), Influența grecească asupra limbii române până în secolul al XV-lea (Ed.Academiei,1966), Procopius din Caesarea – Războiul cu goții (Ed.Academiei,1963), Mauricius – Arta militară (Ed.Academiei,1970), Procopius din Caesarea – Istoria secretă (Ed.Academiei,1972). Ca mărturie a prestigiului său științific internațional , lucrarea sa dedicată limbii latine din provinciile dunărene a fost tradusă în limbile franceză (în varianta revăzută și amplificată La langue latine dans le sud-ouest de l’Europe, București-Paris, 1979) și engleză (în traducerea lui Gordon M.Messing de la Universitatea din Ithaca, New York)
Ultima sa carte publicată este o traducere din autorul bizantin Teofilact din Simocata, Istoria bizantină. Domnia împăratului Mauricius (582-602), apărută la Ed. Academiei, în 1985.
S-a stins din viață la 28 februarie 1985, lăsând în manuscris numeroase studii și proiecte editoriale pe masa de lucru, între care și ampla lucrare Poporul român văzut de Bizanț (cca. 700 de pagini dactilografiate). Profesor și savant de renume, eminent traducător, Haralambie Mihăescu rămâne unul dintre cei mai prestigioși filologi clasici români, ilustrând în chip strălucit deopotrivă viața universitară și științifică din Iași și din București.
