Theofil Simenschy
S-a născut la Iași, la 27 ianuarie 1892. A absolvit în orașul natal, în 1910, Liceul Național, ca șef de promoție, începând să frecventeze, în toamna aceluiași an, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, cursuri și seminarii de filologie clasică și modernă. În anul 1913 obține licența în filologie clasică cu distincția magna cum laude. Este numit în 1926 asistent la Catedra de Limbă și Literatură Greacă la Universitatea din Iași, iar în 1927 obține titlul de doctor, după strălucita susținere a tezei „Le complément des verbes qui signifient „entendre” chez Homère”, un original studiu de sintaxă istorică și comparată, care va fi cunoscut și apreciat de marele filolog clasic A. Meillet. A urcat în anii următori toate treptele academice, fiind numit în 1942 profesor titular de gramatică comparată indo-europeană.
A făcut parte din reputate societăți științifice din țară și din străinătate: Société de Linguistique din Paris, Indogermanische Gesellschaft, Association pour l’encouragement des études grecques, Societatea română de lingvistică, Societatea de Studii Clasice.
Și-a dedicat cu precădere activitatea didactică și științifică studiului comparativ al limbilor indo-europene, aplecându-se însă cu neistovit interes și spre literaturile sanscrită, greacă, latină, română.
Apogeul cercetărilor sale în domeniul sintaxei comparate a limbilor indo-europene îl constituie lucrarea „La construction du verbe dans les langues indo-européenes” (1949), apreciată de lingvistul G. Ivănescu drept „o contribuție cu adevărat revoluționară în sintaxa complementului”. A elaborat gramatici destinate elevilor și studenților clasiciști, de nivelul celor europene: Gramatica limbii latine (1924), Gramatica limbii grecești(1935), prețuită de reputatul elenist francez P. Chantraine, Gramatica limbii sanscrite (1959), prima de acest fel de la noi. Studiile de lingvistică comparată l-au familiarizat cu marile literaturi ale lumii antice, devenind un traducător de mare vocație din literatura sanscrită: Panciatantra (1932), Upanisade (1937), Povestea lui Nala, episod din Mahabharata, pentru care a primit Premiul Academiei Române (1938).
A fost preocupat și de cercetarea influențelor antice asupra operei autorilor români, lucrările sale despre sintaxa cronicii lui Grigore Ureche, despre elementele grecești din poezia lui Eminescu, despre motivele folclorice străvechi în opera lui Caragiale și Ispirescu, despre antologia sanscrită a lui G. Coșbuc, devenind o personalitate de renume în domeniul comparatist.
În ziua de 15 decembrie 1968, filologia clasică românească a pierdut pe unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai săi, al cărui nume a căpătat și un binemeritat prestigiu european.
