Grigore Constantin MOISIL (născut pe 10 ianuarie 1906, Tulcea – decedat la 21 mai 1973, Ottawa, Canada) - matematician, profesor universitar, considerat părintele informaticii româneşti.
A urmat şcoala primară la Bucureşti, iar studiile secundare la Vaslui şi Bucureşti. În anul 1924 intră ca student la Politehnică, secţia Construcţii, dar o chemare mai puternică îl îndrepta spre Facultatea de Matematică, unde îi are ca profesori pe Dimitrie Pompeiu – mentorul său, Gheorghe Ţiţeica, Traian Lalescu, Anton Davidoglu.
Interesul pentru matematică devine prioritar, astfel că în anul 1929 părăseşte Politehnica, deşi trecuse deja toate examenele din primii trei ani. În acelaşi an îşi susţine teza de doctorat, Mecanica analiticã a sistemelor continue, în faţa unei comisii conduse de Gheorghe Ţiţeica şi având ca membri pe Dimitrie Pompeiu şi pe Anton Davidoglu. Această teză este publicată tot în 1929 la Paris şi va fi apreciată de savanţii Vito Volterra, T. Levi-Civita, Paul Lévy.
În 1930 pleacă la Paris, unde studiază la Sorbona cu mari matematicieni şi participă intens la viaţa ştiinţifică. În anul 1931 susţine examenul de docenţă, şi este numit conferenţiar la Facultatea de Matematică din Iaşi. Pleacă în concediu cu o bursă de studii Rockefeller la Roma.
În 1932 se reîntoarce şi se stabileşte timp de 10 ani în Iaşi, legat în mod deosebit de profesorul Alexandru Myller şi de Biblioteca Seminarului Matematic.
În perioada ieşeană realizează o operă bogată, cu idei novatoare în care se întrezăreşte concepţia lui despre matematică şi tehnica lui de mânuire a instrumentului matematic, făcând apropieri între idei foarte îndepărtate, utilizând noţiuni din domenii complet deosebite.
Ţine primul curs de algebră modernă din România, “Logica şi teoria demonstraţiei“. În paralel începe un şir de lucrări despre logicile matematicianului Lukasiewicz. A introdus algebrele numite de el Lukasiewicz trivalente şi polivalente (numite astăzi algebre Lukasiewicz-Moisil) şi le-a întrebuinţat în logica şi în studiul circuitelor de comutaţie. A avut contribuţii valoroase în domeniul teoriei algebrice a mecanismelor automate. Publică lucrări de mecanică, analiză matematică, geometrie, algebră şi logică matematică. A extins în spaţiul cu mai multe dimensiuni derivata areolară a lui Pompeiu şi a studiat funcţiile monogene de o variabilă hipercomplexă, cu aplicaţii la mecanică.
A avut contribuţii remarcabile la dezvoltarea informaticii şi la formarea primelor generaţii de informaticieni. A primit Computer Pioneer Award al societăţii IEEE, în 1996 (post-mortem).
Viaţa sa dedicată matematicii şi informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de ştiinţă şi profesor. Era înzestrat cu un deosebit simţ al umorului. Există multe vorbe de duh şi anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărţile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.
Profesor, pe rând, la Universitaţile din Iaşi şi Bucureşti, membru al Academiei Române, preşedinte al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, membru al Academiei din Bologna, al Academiei din Palermo, al Institutului Internaţional de Filosofie din Paris, a desfăşurat o neobosită activitate didactică şi academică, strălucind pretutindeni prin originalitatea şi dorinţa de a cuceri şi a-i antrena pe tineri.
