Mihai Ralea

Mihai Ralea (născut în 1896, Husi – decedat în.1964, București) – psiholog, sociolog, filosof, estetician, eseist și om politic. Membru al Academiei Române, director al revistei Viața Românească. Profesor de psihologie la Universitatea din Iași în perioada 1923-1938, unde a predat cursuri de psihologie generală, psihologie socială, psihologie comparată, caracterologie și tipologie.

Și-a făcut studiile liceale la Huși și a obținut licența în filosofie, litere și drept la Universitatea din Iași (1918). A plecat apoi pentru desăvârșirea studiilor la Paris unde a obținut titlul de Doctor în Litere cu teza Ideea de revoluţie în doctrinele socialiste. La revenirea în țară în anul 1923 este numit conferențiar de pedagogie socială și legislație școlară, națională și comparată la Facultatea de Filosofie și Litere a Univesității din Iași. În 1926 este numit profesor de psihologie la aceeași facultate, iar în 1938 este transferat la Universitatea din București.

În perioada ieșeană, Ralea a avut o contributie importantă la constituirea psihologiei științifice în România, prin analizele critice ale unor curente din psihologia vremii (behaviorism, structuralism) și prin orientarea psihosociologică a unora din lucrările sale. În concepția psihologică a lui Mihai Ralea, problema individualității și a personalității ocupă o poziție centrală. Fundamentează conceptul de “adaptare”, subliniind caracterul activ al procesului. Ideea studierii psihologice a omului total, a omului concret, acționând în contextul social căruia ii aparține sau ideea condiționării sociale a psihicului uman sunt câteva dintre contribuțiile sale importante în procesul de scientifizare a psihologiei românești. Cursul de psihologie socială (1931) este perfect articulat nivelului european la care evoluase această știință în epocă.

Dintre studiile publicate la Iași, mai importante sunt Formarea ideii de personalitate- studiu de psihologie genetică (1924), Ipoteze și precizări în știința sufletulu i- Studii de psihologie (1926), Psihologie și vieață (1938), Explicarea omului (1946), Sociologia succesului (1962, în colaborare)