Stefan Barsanescu
Ştefan Bârsănescu (28 martie 1895 – 5 noiembrie 1984) a fost membru corespondent al Academiei Române, pedagog si eseist român, membru al Asociaţiilor Savanţilor Celebri din Chicago (SUA). Opera sa ştiinţifică însumează peste 30 de volume şi peste 500 de articole publicate în ţară şi peste hotare.
Ştefan Bârsănescu a urmat studii seminariale la Buzău şi studii universitare la Iaşi, obţinând licenţa în drept, în 1919 şi apoi în filosofie, în 1921. A studiat ulterior în Germania, obţinând titlul de doctor cu teza “Emil Boutroux, viaţa, opera şi filozofia sa”.
Cariera didactică a pedagogului ieşean cuprinde perioade de activitate ca asistent la Catedra de Psihologie a Universităţii din Iaşi, apoi ca director al Şcolii Normale de băieţi “Vasile Lupu” din Iaşi. Din 1933, devine profesor la Catedra de Pedagogie a Universităţii din Iaşi.
Lucrările ştiinţifice ale lui Ştefan Bârsănescu acoperă tematici fundamentale în ştiinţele educaţiei – pedagogie generală, istoria pedagogiei, pedagogia culturii, epistemologie pedagogică („Pedagogia pentru scolile normale” – 1932, „Didactica” – 1935, “Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă” – 1936, “Politica culturii în România contemporană” – 1937, „Istoria pedagogiei româneşti” – 1941).
Ştefan Bârsănescu a fost şi a rămas cel mai remarcabil istoric al educaţiei şi pedagogiei, prin lucrarea din 1941 oferind prima sinteză a istoriei pedagogiei româneşti. Considera că popoarele se prezintă în arena mondială prin calitatea studiilor istorice, care sunt o mărturie a nivelului cultural atins de o colectivitate umană.
Pedagogia culturii are în Ştefan Bârsănescu, discipol al lui Eduard Spranger, cel mai important reprezentant român. Din această perspectivă, scopul educaţiei este personalitatea culturală, caracterizată de stăpânirea unui cerc larg de cunoştinţe, de capacitatea omului de a se devota binelui, adevărului, frumosului şi de a crea valori culturale. Conceptul de personalitate culturală îl includea pe cel de personalitate morală. Adevărul, binele şi frumosul sunt valori eterne, dincolo de timp şi spaţiu.
“Unitatea pedagogiei contemporane ca ştiinţă” este o lucrare care pune bazele epistemologiei pedagogice româneşti, oferind o amplă sinteză a trăsăturilor dominante şi a tendinţelor din mişcarea pedagogică mondială şi naţională.
