Ştefan D. Popescu (n. 30 martie 1863, Râmnicu Sărat – d. 5 septembrie 1911, Iaşi), primul profesor de Geografie la Universitatea din Iaşi.
După ce a absolvit cursurile şcolii primare din Râmnicu Sărat, a urmat cursurile Liceului „Matei Basarab” din Bucureşti, susţinând examenul de Bacalaureat în Litere şi Ştiinţe la Universitatea din Bucureşti, în anul 1884. Înscriindu-se la Facultatea de Matematică şi Ştiinţele Naturii, în anul 1889 obţine Certificatul de aptitudine şi i se conferă diploma de licenţiat în matematici. După ce a predat matematicile la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti şi la Gimnaziul din Târgovişte, în anul 1894 devine profesor de matematici şi director al Gimnaziului clasic din Râmnicu Sărat. Deşi s-a preocupat de didactica matematicilor, efectuând şi un interesant experiment novator, a manifestat interes deosebit şi pentru geografie, în 1899 a obţinut, prin concurs, o bursă pentru a studia geografia în străinătate. În perioada 1899 – 1903 a studiat geografia la universităţile din Leipzig şi Berlin, sub conducerea lui Friedrich Ratzel şi Ferdinand von Richthofen, obţinând titlul de doctor cu o teză asupra istoricului formării văii superioare a Oltului.
Numit profesor de matematici la Şcoala Normală „Vasile Lupu” şi profesor de geografie la Liceele comerciale din Iaşi, în anul 1904, în urma examenului de abilitare, este numit docent universitar în specialitatea geografie. La 13 aprilie 1904 deschide cursul liber de geografie la Universitatea din Iaşi, în 1908 devine profesor suplinitor şi apoi profesor titular al Catedrei de Geografie. A predat cursuri de geografie la Universitate şi la Seminarul Pedagogic al acesteia şi a publicat lucrări de geografie matematică şi de geografie regională. A fost numit de minister ca delegat în Comisiunea Polară Internaţională , în 1911 fiind delegat să participe la Congresul Internaţional de Geografie, dar decesul prematur i-a curmat activitatea la 5 septembrie 1911.
